Placinta cu Dovlecei si Branza cu Foi Subtiri
- Categorie: Placinte sarate
- Autor: Reteta-Video
- Reteta publicata: JOI 18.07.2024 - 13:18
- Vizualizari: 557
- Etichete: foi de placinta , dovlecei , telemea , branza de vaci , branza feta , branza de burduf , cas , urda , branza proaspata de vaci , marar , ceapa verde , oua , unt , usturoi , mic dejun , gustare , pranz , cina , aperitiv , branza sarata , placinta , petreceri , legume , rapid , simplu , usor , ieftin
Timp de Pregatire:
20 minute
Timp de Gatire:
60 minute
Timp Total:
80 minute
Numar Portii:
O tava de 30x35 cm (15-18 bucati)
Placinta cu dovlecei si branza ma duce cu gandul la vacanta. De ce? Pentru ca este o placinta greceasca, Kolokithopita, pe numele ei original. Nu trebuie sa insistati sa pronuntati :). Mai exact este o placinta sarata cu branza si dovlecei.
Recunosc, eu am o mare slabiciune pentru genul asta de placinta cu foi cumparate, ca e sarata sau dulce. Mi se pare cea mai simpla si mai rapida placinta cu branza pe care o poti face. Primavara imi place sa fac placinta cu marar si ceapa verde sau placinta cu spanac, sa simt ca, dupa ce am asteptat toata iarna trufandelele, in sfarsit pot sa ma bucur de ele. Pe de alta parte, vara parca nu e vara fara retete cu dovlecei. Iar combinatia dovlecei cu branza mi se pare mereu castigatoare.
Si, cum in weekend am fost la mama, in ciuda verii extrem de calduroase si secetoase, gradina era plina de dovlecei. Evident, ca am plecat incarcati. Si dai: dovlecei umpluti, salata de dovlecei cu iaurt, dovlecei pane, chiftele de dovlecei la cuptor, mancare de dovlecei, paste cu dovlecei, briose cu dovlecei, gratinati, ciorba, ce sa o mai lungim ca lista e lunga. Si, cu toate astea, parca, parca mai mergea si o placinta cu dovlecel .
Iar cand vine vorba de placinte cu branza sarata, cred ca grecii sunt artisti, d'aia va spuneam ca reteta de astazi, placinta greceasca cu dovlecei si branza are gustul vacantei, ca inspiratia de la ei mi-a venit. Seamana cu Spanakopita, mai celebra lor placinta cu spanac.
Are ingrediente simple si, inca de cand era in cuptor, pe noi ne-a ametit cu mirosul. Asteptarea nu a fost usoara! Pentru ca in ciuda faptului ca se pregateste repede, totusi trebuie sa ai rabdare ca placinta cu branza cu foi din comert, cum am facut-o eu, pentru ca daca faci foile in casa lucrurile se schimba putin, sa se coaca. Aici nu mai tine de tine! Totusi, cand am taiat-o, calduta fiind inca, ne-am considerat recompensati din plin.
Am avut ceva emotii cand am taiat-o, pentru ca aveam de toate in frigider, mai putin foi subtiri de placinta. In drum spre casa m-am oprit la un magazin din cartier si am gasit doar foi congelate. Cele mai urate foi de placinta cumparate in ultima vreme, rupte, lipite, vai de sufletul lor! Cred ca fiind tinute in congelatorul cu inghetata, ele s-au tot decongelat cate putin la fiecare deschidere. Dar chiar si asa le-am folosit, ca imi era gandul numai la placinta de dovlecei si branza la cuptor.
Dupa ce am vazut eu ca se tine bine, evident ca l-am trimis pe Lore la Raluca si Diana, le stiti, fetele care stau deasupra noastra. Eeee, asta a fost de fapt cea mai mare victorie! Ca spre uimirea tuturor, Diana numita si mofturoasa casei (un fel de mini-Lore), care in general nu are o relatie stransa cu dovleceii, m-a sunat sa-mi spuna ca a fost grozava, ca a mancat doua portii si sa ma intrebe cu ce a fost. I-am raspuns ca i-am facut-o de data asta, ca a fost o placinta cu branza si marar si...dovlecei. Da, da, a fost o placinta cu legumele ei "preferate".
Acum nu ca vreau sa va pun la treaba dar, chiar daca nu va plac dovleceii, merita sa o incercati, poate patiti ca Diana :-). Adica, eu sper sa o patiti! E simpla, rapida, cremoasa si crocanta in acelasi timp, buna la orice ora, dati-i o sansa! Sa va fie de folos!
Alte retete cu dovlecei gasiti aici:
Salata de Dovlecei cu Iaurt Grecesc si Usturoi
Paste cu Pui, Dovlecei si Sos de Smantana
Briose Sarate cu Branza si Dovlecei
Chiftelute de Dovlecei la Cuptor
Tarta cu Branza si Dovlecei
Salata de Dovlecei si Rosii
Supa Crema de Dovlecei
Briose cu Dovlecei si Cacao
Salata de Dovlecei cu Iaurt Grecesc si Usturoi
Paste cu Pui, Dovlecei si Sos de Smantana
Briose Sarate cu Branza si Dovlecei
Chiftelute de Dovlecei la Cuptor
Tarta cu Branza si Dovlecei
Salata de Dovlecei si Rosii
Supa Crema de Dovlecei
Briose cu Dovlecei si Cacao
INGREDIENTE:
1 pachet cu foi fine pentru placinta (400 g)
120 g de unt topit
1,5 kg de dovlecei
4 oua
300-350 de g de branza feta, telemea, branza de burduf, cas sau urda, branza proaspata de vaci usor sarata
3-4 fire de ceapa verde
legatura de marar tocat
3-4 catei mici de usturoi
piper proaspat macinat
sare
SFATURI:
1. Placinta cu dovlecei poate fi facuta cu foi subtiri facute in casa (cea mai buna alegere), foi yufka, foi filo (phyllo) sau foi de lavas (lavash). Daca o faceti cu foi subtiri de placinta din comert, cititi eticheta si alegeti un produs care sa contina doar apa, faina si sare. Puteti sa faceti placinta cu foi subtiri proaspete sau congelate, dar nu cu aluat fraged sau foietaj. Daca folositi foi fine congelate, lasati-le sa se decongeleze inainte lent in frigider.
2. Intr-un pachet de foi de placinta sunt cel putin 12 foi, maximul pe care eu l-am gasit a fost de 15, asta depinde de brandul pe care il folosim.
3. Untul poate fi inlocuit cu ulei de masline, gustul placintei cu branza va fi totusi diferit.
4. Putem sa facem placinta cu zucchini? Sigur, daca folositi dovlecei mai mari le indepartati semintele, la cei mici nu este nevoie.
5. Sarea nu trebuie omisa, aceasta inmoaie dovleceii si ajuta la eliminarea apei pe care o contin.
6. Putem sa facem placinta cu telemea si dovlecel? Umplutura poate fi un mix de branzeturi, chiar adunate din frigider: branza de vaci (si mai buna este cea facuta in casa), urda, branza proaspata de vaci usor sarata (nu din aceea pentru deserturi), care aduc cremozitate si echilibreaza gustul intens al branzeturilor sarate. Pe langa acestea, aveti nevoie de o branza uscata: telemea (de oi sau de vaca), Feta, branza de burduf sau cas. Nu este gresit daca va creati propriul amestec din ceea ce aveti la indemana si ce va place. Puteti pune si putin cascaval afumat sau simplu, parmezan, Emmentaler, Gouda sau Cheddar.
7. Daca nu vreti sa faceti placinta cu ceapa verde, o puteti omite sau sa o inlocuiti cu o ceapa uscata insa calita cateva minute inainte, cat se se inmoaie.
8. Daca nu vreti sa faceti placinta cu branza si marar, il puteti inlocui cu patrunjel, oregano, putina menta, busuioc, cimbru.
9. Usturoiul nu este obligatoriu, puteti pune in placinta sarata putina boia dulce, chimen, sau felii de rosii uscate, totul tine de gust.
MOD DE PREPARARE:
1. Pregatire dovlecei.
Radem dovleceii pe razatoarea mare.
Ii punem intr-o sita, adaugam peste ei o lingurita buna cu sare, amestecam si ii lasam deoparte minim o ora.
Dupa minim o ora, ii stoarcem bine, fie cu mana, fie ii punem intr-un tifon sau intr-un prosop curat si il strangem bine de tot, apoi ii lasam deoparte.
2. Pregatire umplutura placinta cu dovlecei.
Batem bine ouale.
Peste ele punem ceapa verde tocata marunt, pe care nu este nevoie sa o calim, este foarte frageda, mararul tocat si zdrobim usturoiul.
Sfaramam in castron branza feta, telemea, branza de burduf, cas sau urda, branza proaspata de vaci usor sarata.
Punem dovleceii bine storsi si condimentam cu piper macinat si putina sare, asta in functie de cat de sarata este branza.
Amestecam pana la omogenizare.
3. Pregatire placinta cu dovlecei si branza.
Incalzim cuptorul la 180 de grade.
Ungem cu unt topit o tava cu dimensiunile de 30x35 cm, si baza si marginile.
Inainte de a incepe sa aranjam foile in tava, le numaram, le impartim la doi si le pastram acoperite, pentru a nu se usca si a deveni casante.
Punem o foaie de placinta in tava, inclusiv pe margini, iar foile ramase le pastram acoperite.
Ungem bine foaia fina de placinta cu unt topit.
Punem o noua foaie de placinta in tava si o ungem cu unt si tot asa, pana cand formam un strat din jumatate din foile din pachet.
Deasupra stratului de foi de la baza punem umplutura de branza si dovlecei si o nivelam apasand usor.
Aducem marginile foilor de la baza, care depasesc dimensiunea tavii, deasupra umpluturii.
Peste umplutura aranjam un nou strat de foi de placinta, fiecare unsa cu unt topit (in cazul meu, inca 6 foi subtiri puse una peste alta).
Ungem suprafata ultimei foi cu untul ramas, iar marginile le indesam dedesubt.
4. Temperatura si timp de coacere.
Inainte de a pune placinta la cuptor o taiem cu un cutit bine ascutit in portii (romburi, triunghiuri, patrate).
Punem placinta cu branza in cuptorul incalzit la 180 de grade, pe raftul din mijloc, fara ventilatie, pentru 50-60 de minute, pana cand este frumos rumenita.
5. Servire si pastrare placinta cu branza cu foi subtiri.
O lasam sa se raceasca in tava si o servim calduta sau rece, taind din nou pe urmele facute anterior.
Este minunata rece, la micul dejun langa un iaurt grecesc sau un ayran cu menta. O puteti pune in caserola pentru pachetul de la serviciu sau scoala, iar la pranz sau la cina merge perfect usor calduta alaturi de o salata mare, legume proaspete sau un sos tzatziki. E potrivita si atunci cand aveti invitati la masa, cand puteti sa puneti placinta la aperitiv.
Se pastreaza in frigider acoperita 3-4 zile, insa in timp crusta nu va mai fi la fel de crocanta.
SFATURI:
1. Se curata dovleceii? Coaja dovleceilor este plina de vitamine si minerale, nu va recomand sa nu o indepartati insa, daca dovleceii nu provin dintr-o sursa prea sigura sau daca au coaja patata, lovita, cu diferite urme sau daca pur si simplu nu va place dovlecelul cu coaja, sigur ca o puteti indeparta. Eu am curatat doar micile imperfectiuni.
2. Cum stoarcem dovleceii? Fie cu mana, fie ii punem intr-un tifon sau intr-un prosop curat. Mie cel mai la indemana mi-a fost o punga din aceea in care punem fructele si legumele si i-am stors in 3 ture, ca sa imi fie mai usor. Pasul acesta este foarte important, desi eu i-am lasat in sita cu sare o ora si jumatate, o sa vedeti cat lichid si-au lasat, altfel tot ajunge in placinta si nu va avea o umplutura cremoasa, asa cum ne dorim.
3. La umplutura placintei suntem atenti cu sarea, asta in functie de cat de sarata este branza, dar tineti cont si de faptul ca dovleceii sunt deja sarati.
4. Bine este sa alegeti o tava cu dimensiuni cat mai apropiate de dimensiunile foilor de placinta, ca sa nu fiti nevoiti sa le taiati.
5. Daca aveti mai multe sau mai putine foi in pachet, adaptati fiecare strat de foi, astfel incat sa fie aproximativ acelasi numar si la baza si deasupra. Nu uitati sa le pastrati acoperite, ca sa nu se usuce si sa devina casante, si sa ungeti cu unt si marginile.
6. In cazul in care gasiti foi de placinta rupte, acestea pot fi folosite fara probleme, doar trebuie aranjate putin, cat baza dar si suprafata sa fie acoperite. Incercati sa le folositi pe cele mai rupte la baza, iar deasupra sa le pastrati pe cele mai frumoase si mai intregi.
7. Cand ungeti foile cu unt, totusi nu exagerati pentru ca untul in exces poate face placinta prea grasa.
8. Important este ca umplutura pentru placinta cu branza sa fie cremoasa, dar nu curgatoare si apoasa.
9. Inainte de a da placinta la cuptor, taiati-o cu tot curajul, pana la baza, cu un cutit bine ascutit in portii. Dupa ce placinta cu dovlecei e coapta va fi greu de portionat.
10. Temperatura si timp de coacere. Acesta depinde de cuptor, insa placinta trebuie coapta lent. Daca vi se pare ca se rumeneste prea repede, in ultimele 10-15 minute o acoperiti cu o hartie de copt umezita si bine stoarsa. Daca vi se pare ca nu este rumenita suficient, o mai lasati putin. Important este ca deasupra ei sa se formeze o crusta crocanta.
11. Dupa ce o scoateti din cuptor, suprafata placintei cu branza va fi crocanta, daca aveti o problema cu asta si doriti sa fie mai moale, cat timp se raceste placinta in tava acoperiti-o cu cateva prosoape de bucatarie, foile se vor inmuia.
12. Lasati placinta sa se raceasca putin inainte de servire! Stiu ca in general placinta cu branza este buna cand e fierbinte, insa va sfatuiesc sa o serviti putin calduta sau chiar rece. Aromele din umplutura au timp sa se aseze si se vor simti mai bine si, in plus, se taie si mai frumos.
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Placinta cu Branza Sarata, Marar, Ceapa Verde, Dovlecei si Foi Subtiri.
POFTA BUNA!